De ce e atât de greu
Pentru că e un rol profund izolat.
Durerea ta e nevăzută.
Emoțiile tale sunt ținute secret.
Nimeni nu te întreabă ce se petrece în tine.
„Cealaltă persoană” e mereu judecată.
Are eticheta: distrugătorul/distrugătoarea de căsnicii
Multă vină.
Multă rușine.
Ce trăiești cu adevărat
Acesta este, poate, cel mai adictiv rol dintre toate cele trei. Pentru că aici intervine fantezia. Și nimic nu e mai puternic decât acel: „cum ar fi dacă”, ce nu se întâmplă niciodată până la capăt. Totul pornește din creierul tău emoțional:
recompense intermitente: primești puțin, apoi nimic, apoi încă puțin și te atașezi mai tare
fantezie - trăiești în „cum ar fi dacă”, nu în realitate
longing - dorul crește când nu primești nimic
lipsa controlului asupra relației - exact ingredientul care intensifică dependența
promisiunea unui viitor posibil - care nu se întâmplă, dar te ține acolo
De ce înțeleg rolul ăsta atât de bine
Pentru că aici am fost cel mai rănită și eu. Aici am simțit:
că nu pot respira
că nu pot vorbi
că nu am voie să simt ce simt
că sunt prinsă între lumi
că nu mai am loc în propria mea viață
Ce putem lucra împreună
De ce ai intrat în poveste
Cum funcționează adicția emoțională la nivel de creier
Cum separăm fantezia de realitate
Cum îți recapeți limitele
Cum ieși din ciclul “puțin – nimic – puțin”
Cum revii la tine
Cum îți reconstruiești stima de sine
Primele 30 de zile de lucru cu mine
În prima lună apar cele mai importante schimbări:
scade rușinea
scade adicția
începi să vezi limpede dinamica
revine respectul de sine
nu te mai simți prins(ă) între lumi
începi să respiri iar